Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, continuă să anunțe dezinsecții terestre și aeriene, însă rezultatele sunt greu de observat. În schimb, ceea ce observă foarte bine călărășenii sunt norii de fum care traversează orașul seara și mirosul greu, înțepător, care pătrunde în locuințe dacă geamurile nu sunt închise la timp.
Parcurile sunt pline de țânțari. Terasele sunt pline de țânțari. Străzile sunt pline de țânțari. Balcoanele sunt pline de țânțari. În multe locuințe, oamenii se luptă în continuare cu insectele, în ciuda numeroaselor acțiuni de dezinsecție anunțate de administrația locală.
În schimb, tot mai mulți cetățeni reclamă că după trecerea utilajelor rămâne în aer un miros puternic, descris ca un amestec de combustibil și substanțe chimice. Oameni care acuză usturimi în gât și nas, animale de companie care strănută și familii care sunt nevoite să se baricadeze în case pentru a evita fumul.
Autoritățile susțin că substanțele folosite nu afectează sănătatea populației. Dar atunci de ce atât de mulți oameni se plâng de efectele resimțite? Și, mai ales, de ce țânțarii par să fie la fel de numeroși ca înainte?
În aceste condiții, întrebarea pe care și-o pun mulți călărășeni este simplă: pe cine combat, de fapt, aceste dezinsecții? Țânțarii sau locuitorii orașului?
Pentru că, dacă ne uităm la rezultat, impresia generală este că primarul Marius Dulce îi „gazează” mai eficient pe călărășeni decât pe țânțari.
Iar o altă întrebare rămâne fără răspuns: câți bani sunt cheltuiți anual pentru aceste dezinsecții și deratizări și ce rezultate concrete justifică aceste costuri?

