Autoritățile au emis o avertizare meteo Cod Portocaliu, valabilă marți, 18 februarie, între orele 10:00 și 23:00, pentru județele Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța.
Potrivit informării, în intervalul menționat sunt prognozate ninsori persistente, cu depunerea unui strat de zăpadă local consistent, de aproximativ 20–25 cm, echivalentul a 20–25 l/mp.
Vântul va avea intensificări puternice, cu rafale de 60–80 km/h, iar temporar se va semnala viscol puternic, ceea ce va duce la zăpadă troienită și scăderea vizibilității sub 50 de metri.
În județul Călărași, condițiile meteo pot afecta serios circulația rutieră, existând riscul apariției drumurilor blocate, al autovehiculelor înzăpezite și al întârzierilor în transport. Autoritățile recomandă evitarea deplasărilor care nu sunt absolut necesare și informarea constantă asupra stării vremii și a drumurilor.
Șoferii sunt sfătuiți să plece la drum doar dacă este strict obligatoriu, cu mașinile echipate corespunzător sezonului rece și cu provizii minime în caz de blocaj.

