Un proiect de lege co-inițiat de parlamentari ai Uniunea Salvați România (USR) propune o schimbare majoră în modul în care românii își pot asigura veniturile la pensie. Inițiativa aparține deputaților Cristina Prună și Claudiu Năsui, alături de parlamentari ai Partidului Național Liberal.
Proiectul urmărește introducerea unor conturi individuale de investiții pentru pensie, prin care românii să poată economisi voluntar bani și să îi investească pe bursă, după modelul sistemelor de economisire din Statele Unite, precum 401(k) sau IRA.
Potrivit inițiatorilor, această soluție ar putea ajuta românii să aibă venituri mai mari la bătrânețe și să reducă dependența exclusivă de sistemul public de pensii, într-un context în care numărul contribuabililor scade, iar cel al pensionarilor crește constant.
Proiectul prevede ca orice persoană fizică rezidentă în România, care obține venituri impozabile, să poată deschide un cont individual de investiții pentru pensie la una dintre societățile de servicii de investiții financiare autorizate pe piață.
Alimentarea acestor conturi va fi voluntară, iar titularii vor decide cum sunt investiți banii, în acțiuni, obligațiuni, fonduri sau alte instrumente financiare, atât pe bursa din România, cât și pe piețe din state membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
Un punct esențial al proiectului îl reprezintă facilitățile fiscale propuse pentru a încuraja economisirea pe termen lung. Astfel:
•dacă banii depuși provin din venitul net, retragerea fondurilor la momentul pensionării nu va fi impozitată;
•dacă sumele sunt deductibile din impozitul pe venit, retragerea fondurilor va fi impozitată;
•câștigurile din investiții, dividende, dobânzi sau creșteri de valoare, vor fi scutite de impozit și contribuții sociale.
Inițiatorii subliniază că banii din aceste conturi rămân în proprietatea titularilor și nu pot fi utilizați de stat, iar în cazul decesului, sumele acumulate vor reveni moștenitorilor.
Proiectul de lege a fost co-inițiat de deputați ai USR, alături de parlamentari ai PNL, și a fost semnat de reprezentanți din mai multe partide politice.

