O aeronavă care se confruntă cu probleme de presurizare survolează în cerc zona de sud a țării, inclusiv deasupra Județul Călărași, pentru a consuma combustibil și a reduce greutatea, procedură standard de siguranță ce permite o aterizare în condiții optime.
În acest context, Ministerul Sănătății a activat o celulă de criză pentru prevenirea oricărei situații critice și pentru asigurarea unei coordonări rapide între toate structurile medicale implicate.
La reuniunea de urgență participă principalele spitale din Capitală și serviciile de intervenție:
•Serviciul de Ambulanță București-Ilfov
•Spitalul Universitar de Urgență București
•Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca)
•Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”
•Spitalul Universitar de Urgență „Elias”
•Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”
•Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”
Autoritățile anunță că sunt în contact permanent cu Departamentul pentru Situații de Urgență, cu stațiile UPU/SMURD și cu toate structurile operative, astfel încât intervenția medicală să fie imediată dacă situația o va impune.
Potrivit informațiilor transmise oficial, aeronava continuă zborul circular pentru reducerea greutății, iar toate echipele medicale rămân în alertă până la aterizarea în condiții de siguranță. Reprezentanții Ministerului Sănătății precizează că vor reveni cu detalii suplimentare în funcție de evoluția situației.

