Inspectoratul Teritorial de Muncă din Călărași a desfășurat, pe parcursul lunii aprilie, mai multe acțiuni de control pentru verificarea respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă, în diverse domenii de activitate din județ.
Verificările au vizat firme care activează în sectoare precum construcții, transporturi rutiere de marfă, fabricarea mobilei, panificație, activități medicale, servicii de înfrumusețare, instalații electrice, acvacultură și comerț.
Potrivit unui comunicat de presă, inspectorii ITM au efectuat în total 165 de controale, dintre care 102 au fost în domeniul relațiilor de muncă și 63 în domeniul securității și sănătății în muncă.
În urma verificărilor privind relațiile de muncă, 14 angajatori au fost sancționați, iar valoarea totală a amenzilor a ajuns la 113.000 de lei. Din această sumă, 20.000 de lei au reprezentat sancțiuni pentru neplata salariilor, iar restul pentru alte abateri constatate în timpul controalelor.
Inspectorii au descoperit mai multe probleme legate de evidența timpului de lucru, lipsa actelor adiționale la contractele individuale de muncă, întârzieri în transmiterea încetării contractelor în Revisal, dar și situații în care angajații nu și-au primit la timp drepturile salariale sau concediile de odihnă.
Au fost constatate nereguli și în ceea ce privește regulamentul intern sau negocierea contractelor colective de muncă la nivelul unităților verificate.
În domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii au aplicat 90 de sancțiuni, dintre care patru amenzi contravenționale în valoare totală de 15.000 de lei. Totodată, au fost dispuse 90 de măsuri pentru remedierea problemelor identificate.
Printre deficiențele descoperite s-au numărat depozitarea necorespunzătoare a substanțelor periculoase, lipsa unor echipamente obligatorii pentru autovehicule, neefectuarea controalelor psihologice periodice pentru șoferi sau utilizarea unor echipamente de muncă neautorizate.
Inspectorii au mai constatat că, în unele cazuri, nu existau spații special amenajate pentru fumat, iar anumite condiții de muncă puteau afecta sănătatea angajaților, prin activități repetitive, poziții incomode sau efort fizic susținut.
Reprezentanții ITM Călărași au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea gradului de respectare a legislației muncii și protejarea salariaților.

