Un incident care a stârnit îngrijorare s-a petrecut în seara zilei de ieri, într-un supermarket din municipiul Călărași. Potrivit unei relatări publicate pe rețelele de socializare de un cetățean, un copil în vârstă de aproximativ 9-10 ani ar fi fost urmărit de un bărbat necunoscut, care ar fi încercat să îi câștige încrederea și să îl determine să rămână în preajma sa.
Autorul postării susține că a observat copilul vizibil speriat și că a intervenit după ce a văzut că acesta încerca să părăsească magazinul, în timp ce adultul îl oprea și îi promitea că îi va cumpăra diverse produse.
Potrivit aceleiași surse, minorul ar fi declarat că nu îl cunoaște pe bărbat și că acesta îl urmărea încă de pe stradă, încercând să intre în vorbă cu el.
Cetățeanul afirmă că i-a solicitat adultului actul de identitate și a apelat numărul unic de urgență 112, fiind sprijinit de un alt tânăr aflat în magazin. La fața locului au intervenit în scurt timp polițiști și jandarmi, care i-au condus pe bărbat și pe minor la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași pentru verificări.
În postarea sa, acesta mai susține că angajatele firmei de pază i-ar fi spus că bărbatul i-ar fi adresat minorului solicitări nepotrivite în interiorul magazinului. Aceste aspecte urmează însă să fie clarificate de ancheta desfășurată de polițiști.
Totodată, autorul intervenției și-a exprimat dezamăgirea față de lipsa de reacție a celor mai mulți dintre clienții aflați în magazin la momentul incidentului, afirmând că doar o singură persoană i-a sărit în ajutor.
La acest moment, informațiile provin din relatarea unui martor, iar circumstanțele exacte ale incidentului și eventualele fapte de natură penală urmează să fie stabilite de polițiști în urma cercetărilor.

