Municipiul Călărași a găzduit, în data de 14 mai 2026, etapa județeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii pompierilor”, ediția 2026, competiție desfășurată în incinta Complexului Sportiv Municipal. Evenimentul a reunit zece unități de învățământ din județ, într-o competiție a curajului, disciplinei și spiritului de echipă.
Ediția din acest an a avut o semnificație aparte pentru elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din municipiul Călărași, care, după ani întregi de participări, pregătire intensă și ambiție, au reușit să obțină mult râvnitul loc I la faza județeană a concursului. Victoria reprezintă o răsplată a muncii susținute depuse de elevi și cadrele didactice coordonatoare, dar și dovada faptului că perseverența și determinarea pot aduce performanțe remarcabile.
Concursul „Prietenii pompierilor” are un caracter educativ, tehnico-aplicativ și sportiv și este organizat anual pentru elevii din ciclul gimnazial. Competiția urmărește dezvoltarea cunoștințelor privind apărarea împotriva incendiilor și formarea unor calități esențiale precum inițiativa, curajul, spiritul de echipă, hotărârea, perseverența și disciplina.
Participanții au avut de trecut trei probe solicitante: o probă teoretică și două probe practice „Pista de îndemânare peste obstacole” și „Ștafeta de 400 de metri cu obstacole”. Proba teoretică a constat într-un chestionar-grilă cu întrebări din domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, în timp ce probele practice au testat viteza de reacție, coordonarea și capacitatea de lucru în echipă.
Prima probă practică, „Pista cu obstacole”, a presupus parcurgerea unor trasee complexe, menite să simuleze intervențiile specifice pompierilor, iar cea de-a doua probă, „Ștafeta de 400 de metri cu obstacole”, a adus un plus de spectaculozitate și adrenalină competiției.
Pe podiumul ediției 2026 s-au clasat:
* locul I – Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Călărași;
* locul al II-lea – Școala Gimnazială nr. 1 Chiselet;
* locul al III-lea – Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din municipiul Călărași.
Cupa Fair Play a fost acordată Școlii Gimnaziale din Perișoru, iar celelalte echipaje participante au primit mențiuni pentru implicare și spirit competitiv.
Competiția a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași și al Consiliului Județean Călărași.

